Irina Schrotter deschide Prêt-à-Porter Paris 2010

Autor: fashiongale
Postat la 25 ian 2010

   Consecventă stilului său de a trata moda cu maxim profesionalism, Irina Schrotter se află în aceste zile la Paris pentru a participa la cel mai mare târg de prêt-à-porter din Europa, Prêt-à-Porter Paris, în cadul secțiunii Atmosphere d'Hiver, dedicată exclusiv creatorilor de prêt-à-porter. Evenimentul se desfășoară în perioada 23-26 ianuarie la Porte de Versailles și reunește peste 1500 de branduri și designeri din 45 de țări dar și 1100 de jurnaliști de modă.

   Deși participă de ani buni la acest târg, întorcându-se de fiecare data cu contracte importante, Irina Schrotter a avut parte în acest an de o surpriză plăcută din partea organizatorilor, care i-au oferit spațiul pentru standul casei sale de moda chiar la intrarea principală în VIP Paris Hall, în centrul atenției tuturor.

   Acest lucru reprezintă o premieră pentru reprezentanții designului românesc la Paris, în anii precedenți firmele de la noi plângându-se de faptul că produsele lor erau expuse în locații unde ajungeau prea puțini vizitatori. Decizia organizatorilor francezi de a promova astfel un brand românesc în cadrul elitei creatorilor de prêt-à-porter din întreaga lume, prezenți la secțiunea Atmosphere d'Hiver din cadrul târgului, se pare că a fost luată în urma vizionării colecției toamnă-iarnă 2010 - 2011 realizată de Irina Schrotter și echipa sa, colecție ce va fi lansată cu această ocazie la Paris.

 

 

fashiongale.ro

Comanda acum!